sâmbătă, 29 iunie 2013

Papuceii Cenușăresei

Dragii bunicii,
Chiar dacă este cald și vremea ne duce pe toți cu gândul la concediu și la lenevit pe șezlong, eu nu am stat degeaba și am mai lucrat niște minunății. Am tot făcut vestuțe, căciulițe și rochițe, dar nu și papucei. Așa că mi-am zis să corectez „greșeala”. Iată deci, papucei pentru prichindeii voștri. Mai comozi și mult mai sănătoși de purtat decât cei din plastic din comerț, sunt și mai ușor de spălat și întreținut. Singura problemă este că năzdravanii vor crește prea repede și vor trebui papucei noi. Dar vă asigur că nu se vor îndura să-i dea nici pe cei rămași mici, pentru că le vor fi dragi. Nu-i bai, însă, vor fi numai buni pentru frățiorii sau surioarele mai mici. Astăzi prima parte din lumea papuceilor. Ca să nu se simtă stingheri, le-am creat și gentuțe și căciulițe asortate, nu de alta, dar e mai frumos când faci parte dintr-un grup, în cazul nostru un set complet pentru domnișoare cochete.
Papucelul Cenușăresei
Sapatinho de Cinderella
Cinderella's little slipper
シンデレラの小さなスリッパ
Papuceii Cenușăresei
Sapatinhos de Cinderella
Cinderella's little slippers
シンデレラの小さなスリッパ
Papuceii Cenușăresei
Sapatinhos de Cinderella
Cinderella's little slippers
シンデレラの小さなスリッパ
Gentuța și papuceii Cenușăresei
Bolsa e chinelos de Cinderela
Cinderella's little handbag and slippers
シンデレラの小さなハンドバッグとスリッパ
Gentuța și papuceii Cenușăresei
Bolsa e chinelos de Cinderela
Cinderella's little handbag and slippers
シンデレラの小さなハンドバッグとスリッパ
Set „Cenușăreasa”
Set "Cinderela"
"Cinderella" set
„シンデレラ”セット
Cenușăreasa are și gentuță.
Cinderela tem uma pequena bolsa também.
Cinderella has a little handbag as well.
シンデレラは少さいハンドバッグも持っている。
Bonețica Cenușăresei
Boné de Cinderela
Cinderella's little bonnet
シンデレラの編笠
Bonețica Cenușăresei
Boné de Cinderela
Cinderella's little bonnet
シンデレラの編笠
Bonețica Cenușăresei
Boné de Cinderela
Cinderella's little bonnet
シンデレラの編笠
Gentuța și papuceii Cenușăresei
Bolsa e chinelos de Cinderela
Cinderella's little handbag and slippers
シンデレラの小さなハンドバッグとスリッパ
Bonețica Cenușăresei
Boné de Cinderela
Cinderella's little bonnet
シンデレラの編笠
Gentuța și papuceii Cenușăresei
Bolsa e chinelos de Cinderela
Cinderella's little handbag and slippers
シンデレラの小さなハンドバッグとスリッパ
Set „Cenușăreasa”
Set "Cinderela"
"Cinderella" set
„シンデレラ”セット
Set „Cenușăreasa”
Set "Cinderela"
"Cinderella" set
„シンデレラ”セット
Set „Cenușăreasa”
Set "Cinderela"
"Cinderella" set
„シンデレラ”セット
Gentuța și papuceii Cenușăresei
Bolsa e chinelos de Cinderela
Cinderella's little handbag and slippers
シンデレラの小さなハンドバッグとスリッパ
Set „Cenușăreasa”
Set "Cinderela"
"Cinderella" set
„シンデレラ”セット

joi, 20 iunie 2013

Vestuțe cochete

Dragile buncii,
Cam de mult nu v-am mai prezentat ceva, dar bunica nu a stat degeaba si a mai meșterit una, alta. Mai precis, două vestuțe, una de purtat cu fustă, cealaltă cu pantaloni. Fie că sunteți la birou sau vreți să ieșiți în oraș, puteți opta liniștite pentru una dintre ele ca să vă scoată ținuta din anonimat. Și sunt și ușor de întreținut, pentru că pot fi spălate la mașină, la programul manual.
Vestuța „Margareta”
Vesta „Margareta”
„Margareta” vest
ベスタ"マーガレット"

Vestuța „Margareta”
Vesta „Margareta”
„Margareta” vest
ベスタ"マーガレット"

Vestuța „Margareta”
Vesta „Margareta”
„Margareta” vest
ベスタ"マーガレット"

Vestă 3/4 pentru pantalon
Vesta 3/4 por calças
3/4 vest for trousers
ズボンの3/4ベスト

Vestă 3/4 pentru pantalon
Vesta 3/4 por calças
3/4 vest for trousers
ズボンの3/4ベスト

vineri, 14 iunie 2013

Bluza cu două fețe „Mihaela”

Dragile mele,
E rândul unei postări pentru noi, fetele. Bunica a stat, s-a gândit și ceva nou a meșterit. O bluză cu motive florale ce poate fi purtată pe ambele fețe, după cum vă place. Puteți descoperi diferența? Nu e mare, constă într-o jumătate de centimetru de bordură. Culorile vesele, de vară vă vor da energie negreșit de fiecare dată când o veți îmbrăca.

Modelul săptămânii: Bluza cu două fețe „Mihaela”

Modelul săptămânii: Bluza cu două fețe „Mihaela”

Modelul săptămânii: Bluza cu două fețe „Mihaela”

marți, 11 iunie 2013

Set „Sherlock Holmes”

Dragii mei,
E timpul pentru un nou articol, și de data asta îl dedicăm băiețeilor. Plini de energie și curioși nevoie mare, sunt mereu în căutare de aventuri și mistere pe care să le dezlege. Și cum unul din jocurile lor preferate este cel „de-a detectivul”, ne-am gândit să le facem și o costumație pe măsură, ca să fie la înălțime.
Așa a apărut acest set format din șepcuță și cravată, numai bun pentru ieșirile în parc. Mai au nevoie doar de o lupă și gata, picii pot pleca în căutarea indiciilor.
Pentru băiețeii dornici de aventuri, avem astăzi modelul săptămânii:
setul Sherlock Holmes.
Așa vor putea investiga toate misterele din parc.
Elementar, dragul meu Watson!

joi, 6 iunie 2013

Costum de baie „Bella”

Dragile mele,
Articolul de azi vă este dedicat vouă, doamnelor și domnișoarelor. Cu siguranță sunteți deja cu gândul la vacanță, la mare, la soare, și de ce nu, doar meritați după atâta muncă. Și cum orice femeie își dorește să fie specială și să atragă privirile celor din jur, din bagajul pentru concediu nu trebuie să vă lipsească o piesă importantă: costumul de baie. Cu acest set croșetat veți stârni negreșit admirația plajei. Într-o culoare veselă și puternică, aflată în trend sezonul acesta, va fi contrastul perfect cu o piele bronzată. Distracție plăcută!

Costum de plajă „Bella”
Sutien „Bella”
Slip „Bella”
 
Sutien „Bella”

Costum de plajă „Bella”

Costum de plajă „Bella”

marți, 4 iunie 2013

Setul „Viviane”

Dragii mei,
Astăzi bunica vrea să vă arate un alt model de pălăriuță. Am dedicat acest set unei bune prietene care, chiar dacă se află la distanță, este apropiată sufletului meu. Combinația de alb cu mov aduce o notă de eleganță, iar papionul este un accesoriu la modă.

Modelul săptămânii ”Viviane” este dedicat prietenei Sardi Artesanato.
Preț: 70 lei